Cumpătarea

Catehismul Bisericii Catolice defineşte această virtute la nr. 1809: „Cumpătarea moderează atracţia plăcerilor, asigură stăpânirea voinţei asupra instinctelor şi dă echilibru în folosirea bunurilor create”. Să recunoaştem: această virtute nu este prea căutată şi iubită în zilele noastre. Oamenii nu prea par interesaţi să cultive înţelepciunea, ordinea, echilibrul, armonia, ci sunt absorbiţi, mai degrabă, de căutarea de sine, fugind astfel de întâlnirea cu ei înşişi. Trăim, ca atare, într-o lume a vorbăriei, a gălăgiei, a grabei, a vitezei, a distracţiei, a publicităţii, a plăcerii, a lipsei măsurii, a lipsei ordinii, a excesului, a consumismului exagerat, a căutării succesului, a egoismului crescând, într-un cuvânt.

Cred că este foarte important ca noi, creştinii, să nu rămânem doar să constatăm ceea ce nu merge în lume, ci să căutăm să transformăm, din interior, aluatul societăţii în care trăim. Într-adevăr, deşi trăim în lume, să nu uităm că noi nu suntem ai lumii (cf. In 17,16), ci trebuie să trăim diferit de mentalitatea lumii. Este necesar, într-un cuvânt, să dospim aluatul societăţii în care trăim, făcându-l cunoscut pe Domnul prin trăirea senină a valorilor evanghelice, fugind de tot ceea ce ne atrage spre rău şi semănând binele.

Isus ne cheamă să-l urmăm, să călcăm pe urmele sale, adică să-l imităm. Evangheliştii ni-l prezintă pe Isus ca un model de bunătate, de blândeţe, de discreţie, de simplitate, de echilibru, de cumpătare, de armonie, de ordine, de disciplină interioară. Viaţa lui Isus se caracterizează ca „o viaţă trăită pentru binele oamenilor”. El se comportă respectuos faţă de toţi oamenii întâlniţi. Nu este plin de sine, nu este lăudăros, nu este invidios, nici mândru; nu este egoist, nu caută succesul, puterea, ori să adune bogăţii. Dimpotrivă. Isus este consumat de iubire faţă de oameni. Îi iubeşte pe toţi oamenii cu o iubire veşnică, neschimbătoare, şi caută mereu binele lor, până la a muri pe cruce pentru noi toţi.

Sf. Paul, în Scrisoarea către Filipeni, ne reaminteşte că aşa trebuie să trăim şi noi: „Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus” (Fil 2,5). Cu alte cuvinte, ne cere să avem acelaşi mod de a simţi, de a gândi, de a trăi şi de a acţiona al Mântuitorului. Să-i cerem Domnului această virtute a cumpătării, a stăpânirii de sine, a unei vieţi echilibrate, ca să nu ne căutăm pe noi înşine, ci că căutăm mereu binele altora.