Cristos ne-a eliberat

Când te uiți drept la soare e imposibil să vezi altceva. Căci ochii sunt orbiți, deranjați de lumina intensă. Nu cred că am putea compara pandemia cu soarele căci ea nu ne luminează. Însă la fel cum soarele ne orbește, subiectul covid&co. ocupă prea ușor întregul nostru câmp vizual. E greu să mai zărești alte lucruri deși realități importante merită atenția noastră. O dezbatere adiacentă se înfiripă. Firimituri din controversa pe care o creează ajung poate pana la noi. Ar fi bine totuși să ne ascuțim atenția ca să deslușim despre ce este vorba căci ne privește pe toți. Unii o numesc dezbatere asupra libertății de exprimare alții dezbatere asupra libertății pur și simplu ori despre umanitate în general. 

Îndelung tămâiată în ultimii ani de către responsabili politici, lideri de opinie dar și de mișcări ideologice neo-liberale progresiste, libertatea de expresie e deseori repusă pe masă. Recent, în Franța, în contextul republicării caricaturilor lui Mahomed, ofensatoare împotriva musulmanilor și al tristelor crime ce au urmat, ea revine în forță centrul atenției. Cu câteva luni mai devreme în septembrie 2020 un tribunal local din Pamplona achita un „artist” acuzat de a fi sustras ostii consacrate și ar fi mai apoi organizat o expoziție artistică profanatoare. Motivul: „libertatea de exprimare” are în fața justiției prioritate în fața sentimentului religios al catolicilor.

Libertatea de exprimare e vestea cea bună a „noilor evangheliști”.

Ca să fim sinceri, s-au putea spune ca avem mai degrabă de a face cu o absență a dezbaterii.  O dezbatere adevărată și responsabilă ar putea probabil să evite degenerări violente și un clivaj social îngrijorător. Cei care revendică sfidător libertatea de exprimare sfârșesc practic prin a cenzura pe cei ce nu împărtășesc crezul lor. De aici conflictul, dezbinarea. Libertatea e posibilă doar dacă ești de acord cu ei. Altfel te expui unei ostracizări, unei contestări violente alimentată prea ușor de o comunicare virtuală iresponsabilă de multe ori.

E contradictoriu, paradoxal și aberant, însă e o realitate pe care societatea ce se vrea eliberată de orice fel de totalitarism o experimentează. Cade ea însăși într-o nouă formă de totalitarism. Dictatura relativismului, al gândirii unice, cum i-ar fi spus Benedict XVI-lea. Nu exista libertate pentru cei declarați de opinia majoritară „dușmani ai libertății”.  Ei sunt catalogați repede și fără discernământ de către puterea ideologică inamici ai progresului, intoleranți, fundamentaliști, fasciști...  după caz.

Pe de o parte se revendică dreptul de a exprima opinia personala chiar și atunci când ea devine blasfematoare pentru unii dintre semeni. Ei nu au de ales. Dar atunci când o altă opinie personală contravine crezului neo-liberalismului ea devine periculoasă și e ireversibil sancționată Libertatea de expresie e practic unidirecțională. Ea nu funcționează în aceiași măsură atunci când sunt puse sub lupa criticii a bunului simț dogmele noii religii. Chestiunile de bioetică, de etică financiară, ideologia LGBT, gender, avortul eugenetic etc. sunt noile dogme care trebuie acceptate fără discuție. Ne găsim de fapt în fața unui joc de putere în care ideologia ce inspiră umanitatea astăzi vrea să își afirme poziția, să își umilească adversarii potențiali, să dea valoare infailibilă deciziilor sale. E ca și cum s-ar spune „să nu ai alt Dumnezeu decât libertatea de exprimare”. Însă dacă o folosești împotriva relativismului cultural o să fii ostracizat. Această pseudo-libertate devine o armă la îndemâna celui puternic: o nouă Inchiziție. Cei ce i se opun contestând opinia dominantă îndură o excomunicare socială.

Dacă Dumnezeu, temelia și motivul libertății umane este înlăturat, alți zei, alte dogme, alte ritualuri îi voi lua locul. Ele nu dezvăluie însă iubirea lui Dumnezeu ci setea de putere a omului. 

Pentru un creștin doar atunci când un Dumnezeu - persoană și nu idee - se revelează punând în centru iubirea, atunci libertatea este posibilă. Fără Dumnezeu pretinsa-libertate va deveni libertatea unei jungle: un conflict neîncetat și sângeros intre prădători și pradă. Căci credința creștină ne spune  ca libertatea e posibilă nu atât ca un act prometeic al voinței umane ci ca dar. Cristos ne-a eliberat ca să fim cu adevărat liberi (Gal 4,31; 3,13). Creștinul nu uită niciodată că a fost eliberat și poate rămâne liber datorită harului celui care la eliberat (Rom 8,1). Iar libertatea adevărată înseamnă a-ți conduce viața după inspirațiile Duhului Sfânt, pentru a aduce în lume roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor (Gal 5,22-23). Fără contemplarea lui Dumnezeu care ne eliberează de rău și de moarte. Libertatea omului va fi înfrântă de păcatul lui, va deveni un pretext pentru păcatul său. Să învățăm de la Isus să fim liberi.