Credinţa progresivă a lui Nicodim

Evreu prin naştere, fariseu prin educaţie, Nicodim apare în evanghelia sfântului Ioan în trei capitole diferite (3; 7; 19), ale căror ipostaze evidenţiază o anumită progresivitate a credinţei sale.


 


Întâlnirea cu Isus în timpul nopţii


Am putea să ne întrebăm: ce a provocat în Nicodim dorinţa de a-l întâlni pe Isus? Nicodim avea o situaţie destul de bună, atât din punct de vedere social, cât şi religios, fiind maestru al unui grup de farisei (In 3,10), cu toate acestea nu rămâne închis în bunăstarea sa, ci este în căutarea unor valori mai profunde. Din dialogul avut cu Isus se poate deduce că în interiorul lui Nicodim vibra dorinţa de autenticitate şi adevăr despre Dumnezeu: „Acesta a venit la Isus, noaptea, şi i-a zis: «Rabbi, ştim că ai venit de la Dumnezeu ca învăţător, căci nimeni nu poate să facă semnele pe care le faci, dacă Dumnezeu nu este cu el»” (In 3,2). Nicodim are anumite categorii interpretative, în baza cărora afirmă că ştie cum trebuie să se manifeste un învăţător venit de la Dumnezeu. Aceste categorii interpretative nu sunt rigide, ci deschise spre noi experienţe, ca cea a întâlnirii cu Isus. Datorită poziţiei sale de învăţător în Israel, Nicodim nu îndrăzneşte să meargă la Isus în timpul zilei, nu vrea să se ştie despre frământările sale interioare, căci ar putea provoca îndoieli în popor asupra solidităţii învăţăturii sale, precum şi reacţii potrivnice din partea colegilor învăţători. Totuşi, Nicodim găseşte o cale de mijloc, evită interpretările nedorite, dar nu renunţă la întâlnirea cu Isus şi îl caută în timpul nopţii. Nicodim a reuşit să iasă din această strâmtorare raţională, fiind deschis la confruntarea cu Isus: „…«Adevăr, adevăr îţi spun, dacă cineva nu se naşte din nou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu». Nicodim i-a zis: «Cum poate să se nască un om când este bătrân? Oare poate să intre din nou în sânul mamei sale şi să se nască?» Isus i-a răspuns: «Adevăr, adevăr îţi spun: dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu»”. Am putea spune că Nicodim este atent la şoaptele Duhului, este deschis harului, ceea ce îl ajută să depăşească frica întunericului social şi existenţial.


 


Confruntarea cu colegii farisei


Credinţa bazată pe lege prevedea premierea celor care observă prescripţiile sale, precum şi condamnarea celor care le încalcă (Dt 27-28). Nicodim îşi dă seama că interpretarea legii poate aduce prejudicii serioase în dauna persoanelor inocente, precum Isus: „Oare Legea noastră condamnă un om înainte de a-l judeca şi de a afla ce a făcut?” (In 7,51). Întâlnirea cu Isus şi dialogul avut cu el îl ajută pe Nicodim să se confrunte cu colegii săi farisei, care voiau să-l elimine pe Isus, deoarece învăţătura sa şi exemplul vieţii sale deveneau insuportabile pentru cine era închis la noile manifestări ale lui Dumnezeu în istoria unui popor sau al unui individ. Colegii lui Nicodim erau închişi în schemele lor interpretative, ca şi cum lucrarea lui Dumnezeu ar fi fost epuizată de capacitatea lor de a înţelege. Este vorba despre rigiditatea propriilor idei, care devine un instrument de condamnare a celor ce cugetă diferit.


 


Mărturia credinţei la lumina zilei


Atârna încă pe cruce, când Iosif din Arimatea merge şi îi cere lui Pilat permisiunea de a-i oferi lui Isus înmormântarea cuvenită (In 19,38). La locul care va deveni memorabil pentru creştini apare şi personajul a cărui credinţă a făcut un progres însemnat: „A venit şi Nicodim, cel care fusese mai înainte la el noaptea, şi a adus un amestec de smirnă şi aloe, cam de o sută de litre” (In 19,39).  Începută timid, în noapte, experienţa credinţei lui Nicodim capătă noi contururi, depăşind frica de opinia publică, până la a se manifesta la lumina zilei, în public. El a parcurs propriul itinerariu de credinţă progresivă, iar exemplul său este un far călăuzitor pentru toţi cei care sunt în căutarea unui adevăr sau al unei persoane ce le poate lumina existenţa proprie, lumină ce dăinuie peste negura morţii