Black Friday… religios

Reduceri spectaculoase; plăteşti 2 şi iei 3; dacă plătiţi cu cardul, aveţi reducere 25%; în sfârşit, a sosit şi vinerea neagră (Black Friday), când putem cumpăra tot ce vrem, la preţuri de nimic, 24 de ore continuu.

De ceva vreme încoace, comerţul cu reducere (reală sau falsă!), ne ţine într-o febră şi tensiune continuă. Suntem invitaţi, sau uneori chiar constrânşi de-a binelea (de publicitatea care-ţi fură mintea şi-ţi întunecă privirea, chiar şi fără să vrei) să cumpărăm, că, deh, numai aşa economia poate să crească, şi să fim din ce în ce mai fericiţi.

O fi de rău, o fi de bine, nu mă pot exprima, deoarece nu sunt specializat în economie. Ceea ce însă observ este, pe termen scurt şi lung, caracterul periculos şi contagios al acestui mod de a trăi, contagiere care se extinde şi la sfera mai profundă a omului, adică la partea spirituală, pentru că – nu-i aşa? – time is money („timpul înseamnă bani”), şi n-am timp eu să stau în biserică toată ziua, şi nici timp să mă conectez cu Dumnezeu în rugăciune mai mult de câteva minute pe săptămână, pentru că şi conexiunea asta mă costă, iar noi mai avem şi altă treabă de făcut decât să ne pierdem timpul în biserici şi muzee!

Şi uite-aşa, azi avem treabă, mâine suntem ocupaţi, poimâine trebuie să plecăm în concediu, şi ajungem să gândim precum trăim sau suntem constrânşi să acţionăm, măsurând şi dimensiunea spirituală, ba chiar şi cea culturală, cu categoriile economicului şi ale eficienţei, deşi ele, pentru a rămâne autentice, trebuie să scape acestei ispite şi categorisiri.

Admirând o icoană sau vizionând un film, cu siguranţă nu mă voi îngrăşa, nici nu voi slăbi, şi nici contul bancar nu va creşte, nici nu va scădea. La fel, dacă vreau să depăşesc „necesitarismul” şi „eficientismul” din viaţa spirituală, nu mă voi ruga şi nu voi participa la diferitele celebrări liturgice pentru că am nevoie de ceva de la Dumnezeu, şi nici măcar pentru a-i mulţumi, odată primit harul cerut, ci pur şi simplu pentru că ea face parte din fiinţa mea. Adică, aşa cum nu mă gândesc cu ce scop voi respira astăzi, şi nu voi decide dacă respir sau nu, pentru că actul respiraţiei face parte din viaţa mea, tot la fel şi cu dimensiunea spirituală: stau conectat continuu cu Dumnezeu, într-un fel sau altul, pentru că aceasta face parte din fiinţa mea.

Uneori, trăim viaţa spirituală, mai ales cea comunitară, ca şi cum am fi la hypermarket: aşteptăm cu înfrigurare momentele în care se fac oferte la sacramente (mai ales, de Paşti şi de Crăciun, când şi preotul, obosit peste poate, e cu mâneca mai largă şi dă dezlegare mai uşor!); eventual, mai dăm un ban preotului să ne pună deoparte unul mai grăsuţ, şi vom reveni mai târziu să-l luăm.

Vrem spovezi scurte, Liturghii scurte, botezuri mini sau snack, cununii fast food şi, dacă este posibil, cât mai low cost, pentru că oricum partea mai serioasă, aia care contează, urmează după, şi pentru care am plătit atât de mult, că am lăsat şi cardul la restaurant. Evident, să nu înţelegem acum că de mâine va trebui să stăm opt ore pe zi în biserică, şi să ne mai rugăm şi acasă două ore, pentru că vom cădea într-o altă ispită, cea a cuantificării: cu cât mă rog mai mult, cu atât sunt mai spiritual! De ce e greşit acest mod de a gândi? Deoarece spiritualul în viaţa omului este ca drojdia sau ca sarea, care trebuie să dea gust materialului, şi nu invers. Aşadar, nu e nevoie de multă sare pentru a săra viaţa materială. După cum se observă, sper bine, viaţa materială va trebui să ocupe cea mai mare parte a zilei, dar ea, fără condimentul spiritual, nu va avea niciun gust sau va avea numai unul searbăd, şi vom risca să muncim până cădem în brânci.

Viaţa spirituală este, astfel, o stare, şi nu un timp, care reclamă, pentru a fi sănătoasă şi autentică, asiduitate, fidelitate, seriozitate, creativitate. Adică să nu fie lăsată la cheremul gustului sau dezgustului de moment, a plăcerii sau suferinţei resimţite în unele cazuri şi, evident, să fie eliberată de categoria eficienţei şi a calculului timpului alocat spiritualului. „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii!” (Mt 25,34).