Babel şi Ierusalim

Cartea Genezei relatează că „Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi l-a pus acolo pe omul pe care îl plăsmuise” (Gen 2,8). De asemenea, afirmă despre Cain că „a zidit o cetate şi a pus cetăţii numele după numele fiului său, Enoh” (Gen 4,17). La lumina acestor texte, poetul englez Abraham Cowley (1618-1667) reliefează două izvoare ale spaţiului locuit: „Dumnezeu a făcut prima grădină, iar Cain primul oraş”.

Biblia elaborează o reflecţie articulată asupra oraşului, realitate spre care umanitatea se orientează tot mai mult. Potrivit estimărilor sociologilor, în viitor se vor forma impresionante „mega-oraşe” de zeci şi zeci de milioane de locuitori. Babilonul şi Ierusalimul sunt două oraşe biblice antitetice între ele, expresia mizeriei şi a splendorii urbane, a realităţii istorice şi a proiectului divin.

Babel/Babilon întruchipează negativitatea în Biblie, pe baza unei experienţe istorice care a văzut acest oraş mesopotamian ca un cuceritor, semn al opresiunii. Potrivit Apocalipsului, Babilon este expresia perversiunilor şi diabolicului istoriei.

Textul din Gen 11,1-9 ilustrează o dublă provocare a acestui oraş: una verticală, îndreptată către Dumnezeu, înfăţişarea autosuficienţei umane, alta orizontală, reprezentând dorinţa uniformizării tuturor popoarelor sub un unic regim hegemon, sub o singură cultură şi cu o religiozitate impusă. Acestea sunt şi trăsăturile actualului fenomen al globalizării, care caută să impună un unic model dominant pentru toate culturile şi diferenţele de naţionalitate şi de identitate.

Ierusalimul, în schimb, este prezentat la evenimentul Rusaliilor ca o ştergere a dramei de la Babel. Pe de o parte, asistăm la multiplicitatea limbilor şi a culturilor (cf. Fap 2,9-11), pe de altă parte, „fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa” (Fap 2,6).

În această descriere se conturează cetatea ideală, scopul spre care tinde speranţa noastră, noul Ierusalim prezentat în Apocalips ca punct final al istoriei, proiectul lui Dumnezeu şi al umanităţii reînnoite: „Iar ei vor fi poporul lui şi el, Dumnezeu cu ei” (Ap 21,3).