Argumente biblice ale Purgatoriului

Purgatoriul nu este o pedeapsă sau o răzbunare divină; este o necesitate pentru defuncţii salvaţi, dar imperfecţi ca sfinţi. În această stare, suferinţa pe care o încearcă aceste suflete este proporţională cu şlefuirea diamantelor, cu desăvârşirea. Cu cât un suflet este mai departe de sfinţenie, cu atât el este mai departe de Dumnezeu. El trebuie, deci, să fie bine spălat şi purificat înainte de a intra în Cer, destinaţie spre care sufletul avansează. Un suflet aflat în Purgator nu riscă să meargă în Infern, acolo unde nu merg decât condamnaţii care refuză viaţa lui Dumnezeu şi Iubirea Sa.





Găsim în Biblie multe aluzii evidente la existenţa Purgatoriului ca trecere obligatorie pentru mulţi. Cel mai cunoscut pasaj este cel din 1 Cor 3,13-15: „Fapta fiecăruia va fi vădită în ziua judecăţii Domnului. Căci ea prin foc va fi descoperită şi focul însuşi va dovedi cum este înfăptuirea fiecăruia. Dacă înfăptuirea cuiva, zidită pe temelie (adică pe Cristos Isus), se va menţine, acela va primi răsplată. Dacă înfăptuirea cuiva va arde, va fi în pierdere; însă, în ce îl priveşte, el va fi salvat, dar aşa ca (şi cum ar trece) prin foc.” (cf. 1 Pt 1,7 ş. u.)


Astfel acele suflete sunt purificate printr-un fel de foc. Acest foc arde tot ceea ce este păcat, distruge petele de toate tipurile. Nu este deloc greu să înţelegem cât de dureroasă trebuie să fie purificarea pentru cei mai îndepărtaţi de Dumnezeu, de har. Însă, cei care au ajuns aici, scapă sigur de Iad. În afara textelor citate în mod curent, găsim şi în alte locuri, în Biblie, pasaje care, în opinia mea, sunt semnificative şi ne ajută să descoperim puţin mai mult din această realitate misterioasă. De exemplu: „Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre precum cârmâzul, ca neaua le voi albi; de vor fi roşii ca purpura, ca lâna albă le voi face.” (Is 1,18) Şi, mai departe, adresându-se Ierusalimului infidel, deci, prin analogie, tuturor copiilor săi, Domnul spune: „Voi întoarce mâna Mea împotriva ta şi te voi curăţa de toată zgura ta, ca în cuptor.” (Is 1,25).





Deci, atunci când purificarea unei persoane nu se face aici jos, pe Pământ, este lucru sigur că Domnul va face ca acea persoană, dacă este mântuită, să treacă prin chinul Purgatoriului, însă acest chin îi va deschide omului calea spre Dumnezeu, spre Cer. De aceea, în ciuda teribilei dureri pe care o suferă unele suflete ajunse în Purgator într-o stare mai gravă datorată păcatelor şi consecinţelor acestora, ele au asigurată speranţa de a intra într-o zi în Cer. De asemenea, aşa cum noi, creştinii, o facem la fiecare celebrare euharistică, şi cum ne învaţă şi ne invită şi Cartea Macabeilor (2 Mac 12,43-46), să ne rugăm adesea pentru răposaţii noştri, pentru toţi morţii.





În Evanghelie se găseşte un pasaj interesant, care este, de asemenea, o aluzie la Purgator. Isus îi învăţa pe toţi oamenii să se sfinţească, evitând scandalurile şi ocaziile şi motivele de cădere (cf. Mc 9,42-50) pentru a scăpa de Gheenă şi a merge în Regatul lui Dumnezeu. Apoi, înainte de a pune în relief calităţile sării, care dă gust şi purifică, El zice despre cei care se smintesc, pierzându-şi sfinţenia: „Căci fiecare va fi trecut prin foc.” (Mc 9,49) Ceea ce se poate înţelege astfel: fie omul se sfinţeşte aici pe Pământ prin focul Spiritului Sfânt, fie va fi sfinţit, în mod dureros, în Purgator. Un alt text, exprimând încercările drepţilor pe Pământ poate fi interpretat, la fel, ca vorbind despre Purgator, în faza terminală şi veselă (cf. Înţ 3,1-9): „Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace. Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii şi ca nişte scântei care se lasă pe mirişte, aşa vor fi. Judeca-vor neamurile şi stăpâni vor fi peste popoare şi Domnul va împărăţi întru ei, în veci. Ei vor înţelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioşi vor petrece cu El în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor Lui.” Acest pasaj  se referă la sufletele drepte pentru care mai există doar puţin de purificat pentru că Dumnezeu le-a curăţat. Corectarea uşoară indică grade de purificare, cum o exprimă în mod implicit şi logic celelalte texte. Există, deci, puţine suflete care urcă direct în Cer. Cea mai mare parte merg în Purgatoriu. Toate sufletele sunt salvate şi sanctificate prin sângele lui Cristos (cf. Ap 7,14), care spală mulţimea (Dan 12,10): „O mulţime va fi spălată, albită şi purificată”.  


Doar Dumnezeu este capabil să ne sfinţească în mod perfect pentru că Dumnezeu este sfânt. (cf. 1 Pt 3,19 ș.u.).