Antidotul extrafuncționalității

Ne putem închipui cât de diferit ar fi astăzi deznodământul crucificării lui Isus. Avem atât de multe noi pârghii și instrumente sociale, încât am putea cu siguranță preveni procesul nedrept prin care ar trece Domnul. Nici nu mai e nevoie să așteptăm după limbi de foc; am învățat să ne fabricăm singuri darurile Sfântul Duh. În primul rând, mass-media nu ar permite ca adevărul să nu fie cunoscut de toată lumea. Organizațiile care străjuiesc drepturile omului ar opri numaidecât uciderea sa fără o judecată echitabilă într-un tribunal internațional. Ajutat de un psihoterapeut sau de un coach, Isus ar trece mult mai ușor peste tristețea dată de necredința celorlalți, iar niște pastile minune îl vor ajuta să nu mai asude până la sânge în noaptea agoniei. Cu un orator motivațional lângă el, mesajele sale ar sparge barierele comunicării. Cu un lobby puternic, ar câștiga o sumedenie de oameni puternici de partea sa. Întrebat din nou despre natura adevărului, ca odinioară de Pilat, unul dintre marii teologi sau filosofi actuali ar putea să ofere cu ușurință un răspuns elegant și cuceritor. În fine, chiar dacă, prin absurd, s-ar ajunge la condamnarea sa la moarte, prin operațiunile speciale ale unor servicii secrete, ar putea fi evacuat din acel loc al rușinii.

Nu, în societatea de azi nu mai vedem astfel de lucruri. Sunt de neînchipuit. Cum ar putea să aibă loc în Rusia zilelor noastre o otrăvire la fel ca cea a sfântul Anton? Cum să fie împușcat un om al păcii ca Gandhi sau Papa Ioan Paul al II-lea? Cum să fie ucisă o persoană de culoare în plină stradă, chiar de către forțele de ordine ale unui stat care se definește ca garant al egalității rasiale?

Bunăoară, acum 75 de ani, locuitorii Olandei, schingiuiți de jugul nazist care i-a dus la Iarna Foamei, se întrebau confuzi, cu ce au greșit. Erau mândri de societatea lor exemplară, de modul de organizare performant și de proiectele sociale ample ale bisericilor catolice și protestante, comparat cu celelalte state din Europa. Un calcul de bun-simț excludea ca un rău de o asemenea intensitate să se abată asupra lor, sau, după spusele pr. Adrian van Kaam, creștinătatea olandeză "nu ducea lipsă nici de minte, nici de moralitate funcțională sau de pricepere politică ori administrativă, dar aveam noi inimile noastre cu adevărat formate în iubirea plină de har și în înțelepciunea duhului?"

Pentru pr. Adrian, nopțile albe de foame, pe care fiertura de bulbi de lalele nu o putea stăvili, și de neliniște, pe care imaginile execuțiilor nemiloase din mijlocul străzii o amplificau probabil până la agonie, au așternut o întrebare care avea să-i marcheze viața. Spre deosebire de Viktor Frankl, pr. van Kaam nu s-a rezumat doar la a încerca să afle de ce unele persoane își păstrează sensul vieții, iar altele se pierd, precum cei care au colaborat sau care au căutat să se îmbogățească în mijlocul acestei orori fără margini. Întrebarea sa a fost: oare răul acut prezent, nu e doar un simptom al unui rău cronic, un rău care va cuprinde generațiile viitoare?

Din păcate, întrebarea sa retorică a avut o încărcătură vaticinară. Antidotul acestui rău secular, materialist, consumerist cronic nu este o funcționalitate individuală și socială și mai mare; acesta este, în fond, doar binele omenesc suprem. Iar binele omenesc nu a oprit Răul nici măcar în Eden. Pr. Adrian, renunțând la o carieră în prim-planul psihologiei umaniste americane, care ar fi accentuat doar cursa după funcționalism, se dedică formării acelui altfel de bine în om, binele transcendent, cel care, smerit și blând ca un Mielușel, dăinuie în adâncul omului. Inima inimilor omului, așa cum numește pr. Adrian amprenta indelebilă pe care Botezul în Cristos o imprimă sufletului. În privința răului cronic, acesta îi va opune nu vaccinul unei psiho-teologii hibride, ci pe acela al unei veritabile antropologii și teologii a formării spirituale. Pentru cei interesați, acest vaccin este încă disponibil prin eforturile colaboratoarei sale, Dr. Susan Muto.

Darie Croitoriu