Procesiunea dedicată sfântului Anton

04 iunie 2023 | de

Ziua de 13 iunie, pentru oraşul Padova, dar şi pentru multe comunităţi catolice care îl au drept patron spiritual pe sfântul Anton, este zi de mare sărbătoare. Celebrările dedicate „Sfântului minunilor” încep cu 13 zile înainte, iar la bazilica dedicată lui, în fiecare seară, grupuri de pelerini din diecezele învecinate, însoţiţi de propriul episcop, vin în pelerinaj pentru a-i aduce cinstea care i se cuvine. Este impresionantă procesiunea care se desfăşoară la Arcella, la sanctuarul antonian din periferia Padovei, locul în care Sfântul şi-a aflat sfârşitul pământesc, procesiune ce reevocă drumul făcut de sfântul Anton de la Camposampiero la Padova, în acel îndepărtat 13 iunie 1231.

Chiar dacă sărbătoarea sfântului Anton cade într-o zi obişnuită, zeci de mii de pelerini încearcă, dis-de-dimineaţă, să ajungă la mormântul său, pentru a se spovedi sau pentru a participa la celebrările liturgice din bazilică. De la prima sfântă Liturghie, de la ora 6.00 dimineaţa, bazilica devine neîncăpătoare, iar pelerinii, ca într-o mare îmbrăţişare a sfântului Anton, se simt învăluiţi de protecţia sa. Pentru cei mai mulţi dintre ei, foarte aşteptată este procesiunea solemnă cu relicvele şi cu statuia sfântului Anton pe străzile oraşului, după sfânta Liturghie de la ora 17.00, procesiune ce urmează un traseu de circa 2 km, care trece prin Via del Santo, stradă care-i este dedicată, Via Roma şi prin Prato della Valle.

Prin procesiunea solemnă din această zi, sfântul Anton vrea parcă să ne transmită salutul, apropierea şi protecţia sa. Slujitorul lui Dumnezeu, pr. Tonino Bello, a fost întrebat cum de reuşeşte „Sfântul minunilor” să atragă atât de mulţi credincioşi, după atâtea secole. Iar răspunsul său a fost acela că sfântul Anton s-a convertit lumii, în sensul că s-a angajat să-i întâlnească, să-i ajute pe cei săraci, nedreptăţiţi şi pe toţi cei care treceau prin situaţii dificile, anunţându-le vestea cea bună. Ştia să asculte, să comunice, să însoţească.

Updated on 04 iunie 2023
LASĂ UN COMENTARIU